radar mobilRomânia va intensifica cooperarea în domeniul apărării cu Ucraina și va dona echipamente militare non-letale guvernului de la Kiev, a declarat Stelian Stoian, ambasadorul României la NATO pentru corespondentul Ukrinform de la Bruxelles, relatează marți agenția pe site-ul său.

„În prezent, este în curs o donație de echipamente militare non-letale către guvernul Ucrainei, detaliile acestei donații făcând obiectul consultărilor între România și Ucraina”, a declarat el.

Stoian a subliniat că România acordă o atenție specială dezvoltării unor relații de bună cooperare cu Ucraina în domeniul apărării, scrie Ukrinform.

Potrivit ambasadorului român, activitățile dedicate instruirii personalului militar au crescut atât cantitativ, cât și numeric în timpul lui 2015.

„Participarea forțelor armate ucrainene, împreună cu cele din România, la exerciții multinaționale, a contribuit la realizarea unui grad mai mare de interoperabilitate și la consolidarea relației noastre bilaterale”, a mai spus reprezentantul permanent al României la NATO, potrivit Ukrinform.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top