Consiliul UE a aprobat Acordul privind Asocierea dintre Ucraina și UE, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană a finalizat în cele din urmă ratificarea documentului, potrivit unui anunț postat pe site-ul  Consiliului UE.

„La 11 iulie, Rada a adoptat decizia privind încheierea acordului de asociere cu Ucraina din numele Uniunii Europene. Se întâmplă în ajunul summit-ului UE-Ucraina de la Kiev, care va avea loc pe 12 și 13 iulie“ – se spune în declarație.

Documentul constată că aceasta este etapa finală a procesului de ratificare, care va permite punerea în aplicare integrală a acordului începand cu data de 1 septembrie 2017.

Consiliul UE reamintește că o mare parte din acordul de asociere este deja în vigoare. Acordul a intrat în vigoare în parte la 1 septembrie 2014, iar partea sa comercială, zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător, este aplicata cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2016.

„Încheierea și intrarea în vigoare a acordului va da un nou impuls cooperării în domenii cum ar fi politica externa și de securitate, justiție, libertate și securitate (inclusiv migrația), gestionarea finanțelor publice, știință și tehnologie, educație și societatea informațională“, – se spune în declarație.

Preparativele pentru semnarea Acordului privind asocierea Ucrainei și UE au durat 10 ani.

Pe parcursul anilor 2014-2017 acordul a fost ratificat de Parlamentul Ucrainei, Parlamentul European și parlamentele naționale ale tuturor țărilor UE.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to UE a finalizat ratificarea Acordului de Asociere cu Ucraina

  1. Ucraina fascista ocupa pamant romanesc spune:

    MINCIUNA A IESIT LA IVEALA
    Conform revistei germane de politica externa FOCUS, enigmele catastrofei aeriene cunoscuta sub numele de MH-17 este rezolvata. Avionul a fost doborat de UCRAINA,! Se stie si numele persoanelor care au comis asasinatul si exista si martori

    http://www.focus.de/politik/ausland/ukraine-krise/ukraine-krise-flug-mh17-russland-nennt-zeugen-namen-zum-mh17-abschuss_id_4726536.html

    • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

      HA HA HA. ESTI UN MINCINOS.

      Papusa Taranu Ion alias nada Sou, alias „Ucraina fascista ocupa pamant romanesc”,

      1. „focus.de” reda punctul de vedere al unui oficial rus.
      2. stirea aceasta are DOI ani.
      3. oficialul rus contrazice un alt oficial rus care sustine ca racheta nu este aer-aer e sol-aer (de pe un BUK).
      4. Singurul nume care apare este a unui asa zis martor de 22 ani, Agapov.

      Este o manipulare a propagandei rusesti ca si altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top