Liderii Uniunii Europene au prelungit joi cu şase luni sancţiunile economice impuse Rusiei în 2014, după anexarea Crimeei, a anunţat preşedinţia Consiliului European, relatează AFP.

Această decizie, luată în cadrul unui summit european la Bruxelles, survine la câteva zile după summitul în format Normandia (Ucraina, Rusia, Franţa, Germania) de la Paris menit să pună capăt conflictului din estul Ucrainei şi care nu a înregistrat rezultate majore.

O nouă întâlnire în acelaşi format Normandia a fost convocată peste patru luni. Sancţiunile economice vizează de cinci ani sectorul petrolier, al apărării şi pe cel bancar din Rusia. Acestea au fost prelungite cu şase luni în iunie, fiind necesară unanimitatea statelor membre ale UE pentru impunerea lor.

Sancţiunile au fost impuse după moartea a 298 de pasageri ai unui zbor al companiei Malaysia Airlines doborât de o rachetă deasupra Ucrainei, în iulie 2014.

Conflictul dintre combatanţii susţinuţi de Rusia şi trupele ucrainene s-a soldat cu peste 13.000 de morţi din 2014, când Rusia a anexat Crimeea.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to UE a prelungit cu şase luni sancţiunile economice impuse Rusiei

  1. bogdan spune:

    Sanctiuni FOREVER ! Pana nu vor returna teritoriile furate de la Ucraina si plata de despagubiri reale pt crimele de razboi comise porcii vor sta sub sanctiuni ! Vor troaka asta primesc ! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top