UE a prelungit din nou sancțiunile economice sectoriale împotriva Rusiei, declarația corespunzătoare a Uniunii Europene fiind publicată miercuri, 28 iunie.

Măsurile restrictive sunt valabile până la 31 ianuarie 2018. Anterior, sancțiunile au fost prelungite până la 31 iulie 2017.

Decizia de a prelungi sancțiunile a fost adoptată în unanimitate în urma rapoartelor președintelui Franței Emmanuel Macron și a cancelarului german Angela Merkel, cu privire la punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk, citite la summit-ul liderilor UE de pe 22-23 iunie.

Moscova deja și-a exprimat regretul față de decizia Consiliului UE și a subliniat că restricțiile nu sunt în măsură să rezolve nicio problema pe care Uniunea Europeană o are în ceea ce privește relațiile cu Rusia.

„Nu o data, experți independenți din țările UE, cu cifrele în mână au arătat că sancțiunile și contramăsurile noastre au afectat în primul rând economia țărilor UE. Faptul că au fost din nou prelungite sancțiunile – nu poate provoca alte sentimente decât cele de regret. Din nou minoritatea agresiva conduce UE” – a declarat Alexei Meșkov, adjunctul ministrului rus de externe.

Uniunea Europeană a impus sancțiuni economice împotriva Rusiei în 2014, pentru agresiunea rusa in Ucraina. Sancțiuni similare au fost introduse în SUA, Canada și alte câteva țări. Ca răspuns, Rusia a interzis importurile de anumite produse alimentare.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

6 Responses to UE a prelungit sancțiunile economice împotriva Rusiei

  1. yehudy spune:

    putin este pe faras: deja ministrul apararii ii prezinta filmulete de pe youtube cu armata americana si-i spune ca este armata rusa 🙂
    si ministrul apararii nu este schimbat, inseamna ca putin este tinut ca morul la fereastra pentru pensie 🙂
    putin este deja disparut 🙂 putin a ajuns marioneta serviciilor secrete 🙂

  2. bogdan spune:

    Indiferent ce grohaie kremlinul adevarul e unul singur ! UE si fiecare tara membra in parte are crestere economica in fiecare an dupa 2014 la impunerea sanctiunilor ! Porcia are cadere economica de atunci incoace ! Sa grohai e una sa spui si adevarul poate fi un lucru total diferit !

  3. Lucia spune:

    Vodca se duce la export. A crescut productia de samogon si de sfecla pentru mancarea de zi cu zi. Ceaiul de frunze de salcam e la mare pret.

  4. Clau spune:

    am crezut ca tuna…ca vine furtuna dinspre Est, dar cerul e senin…cand colo rusnacii au inghitit in sec si le chioraie matzele d’aia zarva si zgomotul. Noroc ca nu ragaie ca ar pica frunzele de pe pomi… Nu prea le pica bine aceste vesti… Oare cat mai suporta „poporul” viziunea „mareatza” a putinalaului? Adica ce mai au de strans? Cureaua deja indoaie catarama si nu permite inca un efort suplimentar…

  5. Basarabia e Romania spune:

    Dar trebuie si inasprite………….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top