Uniunea Europeană a cerut vineri Rusiei să-i asigure un „tratament medical adecvat” cineastului ucrainean Oleg Senţov, aflat în greva foamei de aproape trei luni într-o închisoare din Rusia, relatează AFP.

„Starea de sănătate a lui Oleg Senţov se deteriorează rapid. Aşteptăm ca Rusia să îi acorde un tratament adecvat într-un cadru medical instituţionalizat, conform măsurii provizorii adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe 25 iulie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini într-un comunicat.

Oleg Senţov, 42 de ani, a fost „arestat după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă în 2014”, a afirmat Maja Kocijancic.

El se află într-o stare de sănătate ‘catastrofală’ şi se teme că sfârşitul său este ‘aproape’, a declarat miercuri verişoara lui Senţov după ce a primit o scrisoare de la el prin avocatul său.

Preşedintele francez Emmanuel Macron urma să discute vineri despre soarta cineastului ucrainean cu omologul său rus Vladimir Putin.

„Uniunea Europeană speră că normele internaţionale în materie de drepturi ale omului în peninsulă vor fi respectate şi că toţi cetăţenii ucraineni reţinuţi ilegal în Rusia şi în peninsula Crimeea vor fi eliberaţi fără întârziere”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene.

Oponent al anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, Oleg Senţov a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru ‘terorism’ şi ‘trafic de arme’ în urma unui proces calificat drept ‘stalinist’ de către organizaţia Amnesty International. El a început greva foamei în 14 mai pentru a cere eliberarea tuturor ‘prizonierilor politici’ ucraineni deţinuţi în Rusia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to UE cere Rusiei „tratament medical adecvat” pentru deținutul ucrainean Oleg Senţov

  1. bogdan spune:

    Iar godacii au raspuns: groh groh groh guiiiiiitzzz !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top