van-rompuyUniunea Europeană (UE) este „pregătită să revină” asupra sancţiunilor pe care intenţionează să le impună Rusiei, dacă armistiţiul din estul Ucrainei este „durabil” şi/sau dacă negocierile de pace încep, a declarat duminică preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, relatează AFP.

„Am remarcat că Rusia consimte doar dificil la negocieri serioase. Armistiţiul este un pas important, dar este doar un pas”, a declarat Herman Van Rompuy pentru postul belgian VRT.

„Pentru a spori presiunea asupra Rusiei, am adoptat sancţiuni în mai multe faze. La ultimul Consiliu European (pe 30 august), am accelerat, iar acest lucru s-a concretizat săptămâna trecută. Luni, acest lucru va fi aprobat în mod oficial de către şefii de guverne”, a spus el.

„Suntem pregătiţi, dacă armistiţiul este durabil şi/sau dacă negocierile de pace încep, să revenim asupra acestor sancţiuni”, a adăugat Van Rompuy, pentru postul public flamand.

Această nouă serie de sancţiuni, finalizată vineri de către ambasadorii UE, include atât măsuri consolidate privind accesul pe pieţe de capitaluri, apărare, bunuri cu dublu uz civil şi militar şi tehnologii sensibile, cât şi o nouă listă cu nume de persoane vizate de o blocare a averii şi interdicţia de a le fi emise vize europene.

„Cel mai important era să se ajungă la armistiţiu. Au existat câteva incidente. Este necesar să aşteptăm un pic, pentru a vedea dacă aceste incidente vor dura sau dacă sunt excepţionale”, a spus Van Rompuy.

O femeie a fost omorâtă în tiruri, la Mariupol, prima victimă de la intrarea în vigoare a armistiţiului, iar zona din jurul aeroportului de la Doneţk era duminică scena unor tiluri de artilerie, provocând temeri cu privire la un eşec al unei ieşiri din criza între Kiev şi rebelii proruşi.

„În orice caz, există un armistiţiu după ce au fost omorâte aproape 2.000 de persoane, să nu uităm. Între acest lucru şi pace mai este de făcut un pas mare, iar aceste negocieri este necesar să înceapă cât mai repede posibil”, a insistat Van Rompuy, care-i va ceda funcţia actualului premier polonez Donald Tusk, la sfârşitul lui noiembrie.

Rusia a avertizat sâmbătă că va reacţiona în cazul în care UE îi va impune noi sancţiuni.

„Economia rusească suferă, ei se află deja în recesiune, mai ales din cauza acestor sancţiuni”, a mai subliniat Herman Van Rompuy.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top