SUA UENATO și Uniunea Europeană vor semna un pact de cooperare la summitul din iulie de la Varșovia al Alianței Nord-Atlantice, au spus oficiali, decizie care ar putea pune capăt deceniilor de confuzie și neîncredere privind mijloacele prin care poate fi asigurată securitatea dincolo de granițele Europei, transmite Reuters.

Împinse spre o mai strânsă cooperare de teama privind un atac cibernetic al Rusiei, de criza migrației și de statele eșuate din vecinătatea Europei, NATO și UE se confruntă cu provocări care necesită atât un răspuns militar, cât și o abordare ‘soft’ privind securitatea, pentru a combate propaganda și a oferi expertiză pentru stabilizarea guvernelor, au spus oficialii citați.

„Dacă ar avea loc un atac cibernetic, nu ne-am dori să stăm două săptămâni în întâlniri la care să discutăm ce ar trebui să facă fiecare dintre noi”, a spus un oficial european din domeniul apărării, aflat în strânsă cooperare cu NATO.

Deși încă se discută despre posibile planuri comune înainte de summitul de la Varșovia, această nouă cooperare mai strânsă ar putea însemna o mai eficientă alocare a finanțărilor de la buget pentru apărare, pentru a se evita suprapunerea cheltuielilor în acest domeniu, prin politice diferite în UE și NATO.

Pentru a evidenția această cooperare, state din afara NATO precum Finlanda și Spania s-au alăturat unei întâlniri a miniștrilor de externe ai țărilor din Alianța Nord-Atlantică care are loc vineri la sediul NATO, alături de secretarul general Jens Stoltenberg și de șefa diplomației europene Federica Mogherini.

Însă deși 22 din cele 28 de state membre ale NATO fac parte de asemenea și din Uniunea Europeană, ambele instituții sunt limitate în privința abordărilor comune din cauza tensiunilor dintre Turcia și Grecia care obstrucționează schimburile de informații.

Turcia, care face parte din NATO, însă nu și din UE, blochează schimbul de informații secrete al Alianței cu UE, în timp ce Grecia, stat membru al UE și NATO, nu vrea ca Bruxellesul să împărtășească informații sensibile cu NATO, din cauza Turciei.

Există de asemenea o reticență de a desfășura misiuni cu sprijinul ONU, din cauza temerilor Rusiei, stat membru al Consiliului de Securitate, în contextul în care relațiile Est-Vest sunt la cel mai scăzut nivel de după încheierea Războiului Rece, în urma crizei din Ucraina.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top