IateniukKievul insista ca Rusia să accepte o restructurare a sumei de trei miliarde de dolari datorată de Ucraina, în caz contrar urmând ca disputa să fie decisă la tribunal, scrie Unian, citand o declaratie a premierului Ucrainei Arseni Iațeniuk.

„Suntem gata pentru proceduri juridice”, a spus Iațeniuk. Propunerea de restructurare a datoriilor Ucrainei, vitală pentru planul de asistență, a fost acceptată de majoritatea creditorilor, cu excepția Rusiei.  În aceste condiții, Arseni Iațeniuk a insistat ca si Rusia să accepte restructurarea până la data de 29 octombrie.

În luna august a acestui an, Ucraina și un grup al principalilor săi creditori au ajuns la un acord de principiu pentru restructurarea unor obligațiuni în valoare de 15 miliarde de dolari. Acordul prevede ștergerea cu 20% a valorii obligațiunilor ucrainene precum și extinderea maturității obligațiunilor guvernamentale cu patru ani, până în 2027.

‘Peste 75% din creditori au votat în favoarea restructurării. Așa cum era de așteptat, singura țară care nu a luat parte la vot a fost Federația Rusă.

Sugerăm ca Rusia să accepte condițiile de restructurare până la data de 29 octombrie’ a spus Iațeniuk, adăugând că Rusia nu va beneficia de alte condiții decât cele oferite comitetului creditorilor.

În schimb, Moscova insistă că vrea rambursarea completă a creditului de trei miliarde de dolari acordat Ucrainei, împrumut care ajunge la maturitate la finele acestui an.

Ucraina a obținut un plan de ajutor de 40 de miliarde de dolari pe patru ani din partea aliaților săi occidentali, în frunte cu Fondul Monetar Internațional, însă acest sprijin include un efort de 15 miliarde de dolari care trebuie acceptat de creditorii privați ai Kievului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top