O aeronavă militară a Forțelor Aeriene Ruse Tu-154 a survolat, pe 9 august, teritoriul orașului Washington, în special zonele clădirilor Capitoliului, CIA și Pentagonului, în cadrul unui zbor de observare, anunță CNN, citând două surse anonime familiare cu traseul zborului.

Aeronava militara ruseasca a efectuat zborul pe teritoriul american în baza „Tratatului pentru cer deschis”, care permite avioanelor militare din Statele Unite, Rusia și alte țări sa efectueze zboruri de observare deasupra instalațiilor militare din cele 34 de state semnatare.

Aeronava ruseasca Tu-154 a zburat miercuri după-amiază la o altitudine de aproximativ 1.110 de metri deasupra centrului orasului Washington și baza Andrews din Maryland, unde își are baza avionul președintelui american.

Al doilea zbor al Tu-154 ar fi trebuit să fie realizat deasupra Bedminster, în New Jersey, unde președintele Donald Trump se afla la odihna, precum și deasupra reședinței prezidențiale de la Camp David în Maryland.

Acordul privind cerul deschis este în vigoare din anul 2002. În acest răstimp au fost efectuate mai mult de 1.200 de zboruri de observare, fapt care a contribuit la verificarea respectării tratatelor privind controlul armementului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Un avion militar rusesc a survolat zonele în care se află clădirile CIA, Pentagonului și Capitoliului

  1. yehudy spune:

    draga ivan, nu-i nici o problema 🙂
    urmeaza zborurile americane deasupra moscovei si kremlinului 🙂
    asta este bine, draga ivan 🙂
    pana la moscova se fac mii de kilometri deasupra rusiei 🙂 mult mai multe informatii, draga ivan 🙂

    • Ivan spune:

      fariseule, urmeaza ce ..? cand..? si dupa ce se duce efectul halucinogenelor, iei repede altele, nu..? ca sa’ti continui visul….bai sclavule, federatia Rusa nu are nici un oponent serios la ora actuala in lume sa fie clar pt voi sobolanilor…sa zici mersi ca existi datoria Mamei Rosya… si sper ca nu trebuie sa iti explic pacalici drogat . …atata lucru ai putea si tu sa stii… 🙂

  2. didi spune:

    eu nu inteleg cum se verifica respectarea tratatelor privind controlul armamentului daca se survoleaza sediul cia si al pentagonului si resedinta de la camp david. scot aia toate rachetutele si puscoacele pe peluza si rusii le numara de la geamul avionului sau cum?

  3. bogdan spune:

    Asa mai afla si godacii ce se mai intampla in Lumea Libera si Civilizata !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top