pensiiUn ministru adjunct din Rusia a generat o polemică, miercuri, publicând pe reţelele de socializare scuze pentru politicile „stupide” ale Guvernului, şi a afirmat că acestea vor afecta economia Rusiei.

„Îmi cer scuze faţă de toată lumea pentru lucrurile stupide pe care le facem şi pentru promisiunile pe care nu le respectăm”, a scris adjunctul ministrului Economiei Serghei Beliakov, pe pagina sa de Facebook.

Demnitarul se referă la decizia de săptămâna aceasta de a transfera banii colectaţi pentru pensii fondurilor private, prelungind astfel un moratoriu de anul trecut, care permite ca o parte din banii destinaţi pensiilor viitoare să fie investiţi în economie.

Această decizie a fost criticată şi calificată drept o tentativă de a umple golurile din buget pe cheltuiala viitorilor pensionari.

Preşedintele Vladimir Putin a negat că fondurile ar fi fost confiscate, dar ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, a declarat că banii au fost utilizaţi pentru măsuri de luptă contra crizei şi pentru dezvoltarea Crimeei, anexată de Rusia în martie.

Serghei Beliakov a mai declarat că îi este „ruşine” pentru această decizie, care va fi „penalizantă pentru economie” şi înşelătoare, deoarece Guvernul a promis că nu va dura decât un an.

Beliakov a adăugat că doar şi-a exprimat „părerea personală”, precizând că se va abţine de la alte comentarii, semn al divergenţelor din cadrul Guvernului privind maniera în care trebuie susţinută economia rusă, afectată de sancţiunile occidentale legate de criza din Ucraina.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top