protest sistRusia a finanţat cu 82 de milioane de euro manifestările împotriva gazelor de şist din mai multe ţări europene, inclusiv România, şi a blocat proiecte mari de infrastructură energetică, precum Nabucco, a declarat, joi, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice.

El a precizat că acest lucru se observă cel mai bine acum, în contextul în care Rusia a ameninţat cu reducerea şi chiar cu sistarea livrărilor de gaze către Europa.

„În mare, o treime din resursele energetice folosite de Europa provin din Rusia, dar şi Rusia îşi asigură o treime din PIB din încasările din exporturile de materii prime energetice, deci şi Rusia e interesată să-şi menţină piaţa europeană. De aici disperarea de a bloca proiecte mari de infrastructură, vezi cazul Nabucco, şi de a bloca accesul europenilor la resursele indigene, vezi manifestările împotriva gazelor de şist, pe care noi le priveam că fiind acţiuni ecologiste şi care au fost susţinute de fapt de Rusia, iar acum vedem de ce”, a arătat Iancu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, Rusia a finanţat anul trecut cu 82 de milioane de euro manifestaţiile împotriva gazelor de şist din mai multe ţări europene, printre care Franţa şi România.

Iulian Iancu„Europa îşi pune acum un mare semn de întrebare, întrucât n-ai cum să înlocuieşti peste noapte o dependenţă atât de mare de Rusia. Infrastructura este greu de realizat peste noapte, iar preţul gazelor lichefiate este oricum mai mare decât preţul actual al gazelor. În aceste condiţii, cărbunele şi energia nucleară se discută ca fiind priorităţi”, a completat Iancu.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Un deputat român deconspiră Rusia: „A finanţat protestele împotriva gazelor de şist”

  1. frentiu tudor spune:

    un cacat cu pisat mai mare ca asta nici nu se putea …!!! sa va fie rusine ordinarilor care puteti publica astfel de mizerii stiind foarte bine ca oamenii acesia pe care i-au batut jindarii, platiti de noi, de fiecare, oamenii aceia nu au cum sa va raspunda. Huoooo jegosilor !

  2. cc spune:

    S-a vazut cu ochiul liber ca manifestatiile erau finantate de Rusia. Degeaba eu si inca alti cativa spuneam acest lucru. De fapt, manifestatiile de la Pungesti au fost pregatite cu cel putin un an inainte de a avea loc. Inclusiv TVR a transmis imagini filmate cu un tinerel bine instruit care mergea din casa in casa cu un text bineinvatat si-i speria pe sateni cu apocalipsa ce va sa vina odata cu explorarile. Un an de zile le-a fost insuflata aceasta teama oamenilor simpli si neinformati iar cand a venit momentul manifestatiilor, sustinatorii satenilor veniti de aiurea erau oameni pe care i-ai mai vazut pe la toate mitingurile si protestele organizate impotriva partidelor de dreapta. Cum sa nu vezi de la o posta si sa nu intelegi ale cui interese erau aparate prin aceste manifestatii ? De altfel, manifestatiile au inceput impotriva Rosia Montana, dar nimeni nu spunea nimic de aurul extras CU CIANURI la Baia Mare de investitori rusi. La scurta vreme de la declansarea lor, urmarind evenimentele am spus ca aceasta manifestatie se va transforma impotriva gazelor de sist. Am fost contrazisa atunci dar … am avut dreptate

  3. werde spune:

    e normal sa stie, doar e un apropiat al celor de la gazprom… gurile rele zic ca ar fi si pe statul lor de plata… e si motivul pentru care nu a fost numit niciodata ministru, serviciile de informatii stiu de ce…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top