Fostul angajat al Centrului pentru Securitatea Informatiei din cadrul FSB, colonelul Serghei Mihailov și un fost top manager al „Kaspersky Lab“ – Ruslan Stoianov  – au fost condamnati în Rusia sub acuzația de trădare la 22, respectiv 14 ani de închisoare. Potrivit relatarilor mass-media, cei doi au fost probabil implicați în transferul de date despre hackerii.

Ședința Curții Militare din districtul Moscova a avut loc în spatele ușilor închise.

Anterior, avocatul lui Mihailov, Ruslan Golenkov, a declarat pentru BBC că procuratura a cerut 23 de ani de închisoare pentru clientul său.

Avocatul lui Stoianov, Alexander Gusak, a declarat că, în ultimul său cuvânt, clientul său a spus că este un adevărat patriot al Rusiei și nu și-a recunoscut vinovăția.

Înainte de arestarea sa, în decembrie 2016, colonelul FSB Mihailov a condus Directia 2 a Centrului pentru Securitatea Informatiei din FSB-ul si a fost considerat unul dintre experții de top în domeniul criminalitatii cibernetice.

La rândul sau, Stoianov era seful departamentul de investigatii al infractiunilor cibernetice de la Kaspersky Lab și era responsabil de comunicarea companiei cu agențiile de aplicare a legii.

În același caz au fost arestati subordonatul lui Mihailov, Dmitri Dokuciaev și antreprenorul Gheorghi Fomcenkov.

Potrivit mass-media, procurorii l-au acuzat pe Mihailov că, în 2011, a transmis FBI – printr-un lanț de intermediari – informații despre actiunile privind urmarirea lui Pavel Vroblevski, fondatorul companiei Chronopay, cautat de catre SUA pentru infractiuni cibernetice.

În același timp, potrivit mai multor relatari mass-media, Mihailov, Stoianov, Dokuciaev și Fomcenkov ar fi putut fi implicați în scurgerea de date despre atacurile asupra serverelor democraților din SUA, înainte de alegerile prezidențiale din 2016.

Unul dintre interlocutorii The Bell a susținut că inculpații au dezvăluit serviciilor speciale americane numele hackerilor care au participat la atacuri. Alte două surse au declarat că inculpatii au ajutat autoritatile din SUA să obțină dovezi privind implicarea Rusiei in atacurile informatice.

Potrivit surselor The Bell, în spatele urmăririi penale a celor acuzați de trădare de stat s-ar afla GRU. Surse din comunitatea americana de informații sustine ca acest serviciu a fost cel care a coodonat atacul asupra serverelor Partidului Democrat din SUA.

Rusia a negat în mod repetat implicarea în spargerea serverelor democraților și a respins acuzațiile de intervenție în alegerile americane.

În aprilie 2018, Dokuciaev și Fomcenkov și-au recunoscut parțial vinovăția și au făcut o înțelegere cu anchetatorii. Stoianov și Mihailov nu si-au recunoscut vina.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Un fost colonel FSB și un top manager Kaseprsky Lab – condamnați la ani grei de închisoare

  1. Clau spune:

    …prin acest proces si capetele de acuzare aduse „pionilor” guvernul porcesc recunoaste implicarea Kaspersky in afacerile murdare transfrontaliere ale kakaghebeului rusnac… QED . Si nu e prima data cand idiotii muskali se autodeconspira… Aceasta stire cu „tradatorul de patrie rusnac” de la Kaspersky ar trebui distribuit in toata media occidentala sa inteleaga si ultimii retarzi care mai cumpara softuri de „securitate” porcesti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top