borodaiUn fost lider separatist al rebelilor proruşi din estul Ucrainei a anunţat lansarea unei reţele de susţinere a „voluntarilor” ruşi care luptă în conflictul din Donbas şi a familiilor celor ucişi în aceste lupte, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty.

Aleksandr Borodai a anunţat joi, la Moscova, că Uniunea Voluntarilor din Donbas are scopul să obţină pentru „voluntarii” ruşi care au luptat pe teritoriul Ucrainei acelaşi statut şi aceleaşi beneficii ca veteranii conflictelor militare, scrie Mediafax.

Borodai, care este cetăţean rus, a declarat că organizaţia este în curs de înregistrare la Ministerul rus al Justiţiei şi a precizat că aceasta va avea filiale la Moscova, la Rostov-pe-Don şi în Peninsula Crimeea.

Fostul „premier al republicii populare” de la Doneţk (DPR) nu a spus cum va fi finanţată organizaţia.

Bododai a estimat că până la 50.000 de mercenari ruşi au luptat în estul Ucrainei de când a izbucnit războiul între insurgenţii proruşi şi forţele naţionale ucrainene, în aprilie, după ce Rusia a anexat Crimeea, în urma îndepărtării de la putere a fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici prin proteste sângeroase de stradă. Acest conflict s-a soldat cu peste 6.800 de morţi până în prezent.

Kievul şi Rusia acuză Rusia că mobilizează trupe în estul Ucrainei pentru a-i susţine pe rebeli. Moscova a recunoscut doar că cetăţenii ruşi care luptă acolo sunt fie „voluntari”, fie militari în concediu.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top