Un lobbyist ruso-american, fost agent sovietic, a participat la întâlnirea din iunie 2016 dintre fiul cel mare și ginerele lui Donald Trump și o avocată din Rusia despre care ei credeau că este în posesia unor informații compromițătoare despre Hillary Clinton, relatează vineri postul de televiziune NBC News, citat de AFP Și Reuters.

Prezența acestei persoane la întâlnirea dezvăluită sâmbăta trecută nu era cunoscută până acum. Participanții la reuniunea de la Trump Tower de la 9 iunie 2016 au fost: Donald Trump Jr., cumnatul său Jared Kushner, fostul director de campanie al candidatului republican, Paul Manafort, avocata rusă Natalia Veselnițkaia, și acest bărbat, al cărui nume nu a fost făcut public.

Conform NBC News, bărbatul este un fost agent de contra-spionaj sovietic, fost militar, care a emigrat în SUA și a obținut cetățenia americană.

Avocatul lui Donald Trump Jr., Alan Futerfas, a confirmat prezența bărbatului, care, potrivit acestuia, a fost descris atunci ca un prieten al lui Emin Agalarov și „probabil un prieten al Nataliei”. Futerfas a afirmat că bărbatul l-a asigurat că nu lucrează pentru guvernul rus și că, în orice caz, clientul său nu cunoștea atunci tot trecutul rusului.

Emin Agalarov este un cântăreț rus, prieten al familiei Trump și care a ajutat la organizarea întâlnirii.

Donald Trump Jr., extrem de apropiat de tatăl său, a recunoscut voluntar în această săptămână că s-a întâlnit cu Natalia Veselnițkaia în speranța că ea i-ar fi transmis informații ale guvernului rus privind-o pe Hillary Clinton. Însă avocata nu ar fi fost în cele din urmă în posesia unor astfel de informații și ar fi vorbit în special despre Legea Magnițki din SUA, cea privind sancțiunile împotriva Rusiei. Ea respins că ar fi avut vreo legătură cu puterea de la Moscova.

Dezvăluirea privind această reuniune a zguduit totuși tabăra Trump, care susține de luni de zile că nu a existat nicio tentativă de coordonare cu Rusia în timpul campaniei prezidențiale de anul trecut din SUA.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

9 Responses to Un fost spion sovietic a participat la întâlnirea dintre Trump Jr. și avocata rusă

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Rusia a trimis trei troli la aceasta stire.

  2. bogdan spune:

    Niste godaci ! Plus un godac nou Marius Ventil !

    • hocus pocus spune:

      Mai iesi si tu odata din Lumea Porcilor aia a ta! Banuiesc ca acasa la tine, stai in fatza oglinzii si te admiri cum grohai si latri de unul singur. Balaceanca, scrie pe tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top