politie kazahstanOraşul Aktobe, centru administrativ regional din Kazahstan, a devenit duminică scena unui conflict armat între „extremisti religiosi” (nu se precizeaza religia) și forțele de securitate. Potrivit datelor neoficiale, aproximativ 20 de persoane au fost rănite, există victime în randul politistilor si militarilor.

Ministerul kazah de Interne a anunțat ca oraşul a fost atacat de „adepți ai mișcărilor religioase non-tradiționale radicale”, iar in orasul Aktobe a fost introdus regim de operatiune anti-terorista.

În timpul schimbului de focuri au fost ucisi trei atacatori care au luat cu asalt un magazin de arme și o unitate militară, unul dintre ei este rănit, iar un altul reținut.

„Câţiva atacatori au fost blocati, o parte au scăpat. Sunt luate măsuri pentru prinderea acestora” – anunta Ministerului de Interne din Kazahstan in jurul orei 14:50 (ora Romaniei).

Site-ul Today.Kz scrie că, in urma schimbului de focuri, bandiții ar fi luat cativa ostatici. Ministerul Afacerilor Interne a negat aceste informații.

politie kazahstan2Agentia Interfax, citeaza agenția de stat Kazinform care anunta că primele lupte au avut loc in timp ce atacatorii au luat cu asalt un magazin de arme.

„Potrivit martorilor oculari – membri ai comunitatii de șoferi Zello – în Aktobe au avut loc doua jafuri la magazinele de arme. Unul la magazinul Pantera, în zona părții vechi a orașului și altul la magazinul Pallada, in districtul 5. Au avut loc schimburi de focuri intre politisti si atacatori, există victime”.

Autoritatile au anuntat ca in oras are loc o operatiune anti-terorista si au rugat locuitorii sa nu iasa din case.

Tengrinews transmite de la spitalul local ca au fost aduse cateva zeci de victime. Serviciul de urgenta a declarat publicatiei: „Sunt foarte multi raniti  (….) Numarul exact nu il putem spune. Toate echipele sunt plecate pe teren.. sunt peste 20 de persoane rănite, despre decedati nu va putem spune nimic”.

Potrivit Tengrinews, printre răniții sunt angajații magazinelor de arme, dar și cetățeni obișnuiți.

Corespondentul publicatiei spune ca in cadrul operațiunii speciale au fost izolate trei districte. Totodata, au fost sistate comunicatiile mobile si Internetul.

Un purtator de cuvant al Ministerului de Interne a declarat pentru „Interfax” că magazinul Pantera, atacat de extremiști, este situat pe teritoriul unității militare a Gărzii Naționale.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top