Rusia urmează o politică „expansionistă” în Europa de Est, ceea ce nu înseamnă neapărat că încearcă să destabilizeze țările din regiune, a declarat joi șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, citat de Reuters.

„Politica rusă este expansionistă, nu agresivă”, a afirmat Janos Lazar în cadrul unei conferințe de presă la Budapesta, în reacție la remarci făcute ceva mai devreme de președintele american Donald Trump, aflat în vizită la Varșovia, scrie Agerpres.ro.

Într-un discurs susținut în capitala poloneză, Trump a calificat Polonia drept un aliat exemplar în apărarea față de „comportamentul destabilizator” al Rusiei.

Întrebat dacă Rusia încearcă să destabilizeze regiunea sa, oficialul ungar a replicat: „E greu de spus. Este o mare competiție între America și Rusia pentru a destabiliza anumite țări”.

„Ungaria trebuie să-și mențină stabilitatea și suveranitatea în fața amândurora, dar în același timp trebuie notat că Ungaria este membră a NATO și trebuie să fie întotdeauna un aliat apropiat al Americii”, a concluzionat Janos Lazar.

Guvernul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban a semnat miercuri un acord cu compania rusă Gazprom pentru conectarea țării sale la gazoductul TurkStream până la finele lui 2019, amintește Reuters.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

10 Responses to Ungaria consideră Rusia „expansionistă”, nu agresivă

  1. Clau spune:

    deci in ’56 a fost „expansiune” si nu agresiune…interesant…

  2. rsumy spune:

    Unguri proști!
    Dacă ar avea graniță comună cu OLr, ar gândi altfel…
    🙂

    • hocus pocus spune:

      Mai prosti ca tine,………nu exista. Nici macar in filme!

      • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

        Eu zic ca toti trolii sunt prosti.

        • hocus pocus spune:

          Eu zic ca e prea tarziu pt tine sa mai intelegi ceva, cand ti-ai „Cărat” mintea definitiv din cap.

          • rsumy spune:

            @hocus porkus
            … un rahat cu ochi nazi-bolșevic spălat oe creier!
            🙂

          • hocus pocus spune:

            rsumy, probabil ca esti unul dintre aia cu multe ghiuluri si lanturi groase, cu multe clase facute, doar la scoala………vietii si probabil ca iti castigi existenta, vanzand sticle si borcane.

          • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

            Numai prostii sunt siguri ca le stiu pe toate cu atata precizie. Astia sunt trolii.

      • bogdan spune:

        Mai Noada proasta ti-ai luat alt nick ?

  3. bogdan spune:

    Si Ungurii astia …niste curve…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top