Ungaria a blocat o declarație comună a ambasadorilor NATO privind Ucraina, care trebuia adoptată de Consiliul Atlanticului de Nord, o delegație a acestuia fiind intr-o vizită de doua zile în Ucraina.

Potrivit Daily News Ungaria, ministrul de externe Peter Szijjarto s-a lăudat cu acest lucru miercuri, la Forumul Eurasiatic de la Budapesta.
Oficialul maghiar a explicat că Ungaria a depus mai multe propuneri de modificare a declarației comune a Consiliului NATO, care indicau că Ucraina ar trebui să îndeplinească obligațiile cu privire la minorități, în conformitate cu dreptul internațional. Mai multe propuneri, a spus el, s-au bazat pe principiile Consiliului Europei și ale ONU.

Întrucât aceste propuneri au fost respinse, „nu am avut de ales decât să impunem veto asupra declarației”, a adăugat Szijjarto.

Ministrul a spus că Ungaria „nu este pregătită să sacrifice interesele a 150 de mii de etnici maghiari” care trăiesc în vestul Ucrainei.

Szijjarto a adăugat că „privarea de drepturi a minorităților unuia dintre statele membre NATO este cel puțin demnă de menționat într-un astfel de document”. În plus, a spus el, declarația ar trebui să conțină o dispoziție privind „restabilirea acestor drepturi”.

Precizam ca, între 30-31 octombrie, Consiliul Atlanticului de Nord efectueaza o vizita în Ucraina. În plus, în aceste zile, în capitala Ungariei au loc consultări bilaterale ruso-maghiare la cel mai înalt nivel și Forumul eurasiatic. În cadrul acestor evenimente, pe 30 octombrie, la Budapesta a ajuns președintele rus Vladimir Putin.

Orban: Apartenenţa Ungariei la UE şi NATO nu exclude cooperarea cu Rusia

Premierul ungar Viktor Orban a pledat miercuri la Budapesta, în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru o îmbunătăţire a relaţiilor între NATO şi Rusia, subliniind că pentru Ungaria apartenenţa la UE şi NATO nu exclude cooperarea cu Rusia pe anumite teme, consemnează agenţiile EFE şi MTI.

‘Ungaria este interesată ca relaţiile dintre Rusia şi NATO să se îmbunătăţească. Experienţa istorică şi politică a Ungariei arată că atunci când relaţiile sunt proaste şi există tensiuni, Ungaria pierde”, a spus premierul Orban la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Putin.

Şeful guvernul ungar a justificat cooperarea cu Rusia prin faptul că Budapesta se află între trei poli de atracţie, reprezentaţi de Berlin, Moscova şi Istanbul.

El a subliniat că ”Ungaria este parte a NATO şi UE şi va continua să fie, dar aceasta nu exclude ca pe anumite teme politice să coopereze cu Rusia”.

Orban a mai precizat că a discutat cu Putin diferite teme, precum extinderea centralei nucleare de la Paks şi achiziţia de petrol şi gaze din Rusia.

La rândul său, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia consideră Ungaria ca fiind un partener important pentru furnizarea gazelor ruseşti către Europa. Cele două ţări doresc acum să-şi diversifice relaţiile, a mai spus liderul de la Kremlin, adăugând însă că sectorul energetic rămâne principala prioritate.

Putin a menţionat de asemenea că a discutat cu Orban despre situaţia comunităţilor creştine din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Preşedintele rus a calificat persecuţiile religioase drept ”inacceptabile” şi a transmis că Rusia este gata să coopereze în sprijinirea creştinilor din acea regiune. Protejarea comunităţilor creştine persecutate şi problema migraţiei au fost evocate şi de Viktor Orban printre capitolele principale de cooperare cu Rusia.

În ultimii nouă ani Viktor Orban şi Vladimir Putin s-au întâlnit cel puţin o dată pe an, premierul ungar fiind liderul european care păstrează cele mai bune relaţii cu Moscova.

Ei au căzut de acord în 2014 asupra unui proiect de construire a două noi reactoare la centrala nucleară de la Paks cu ajutorul unui împrumut rusesc de 12,5 miliarde de euro.

Unii observatori se tem că acest contract va mări şi mai mult dependenţa energetică a Ungariei faţă de Rusia. 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 2,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Ungaria s-a lăudat în fața delegației ruse că a blocat declarația NATO privind Ucraina

  1. bogdan spune:

    Idioti utili se gasesc peste tot ! Unguroiul asta este unul dintre ei …

  2. Maciuca spune:

    In mod normal,ucraina trebuia sa trimita in maghiaristan,cei 150 000 de unguri,la fel si România pe acești vinitici intrusi, care nu reusesc sa învețe limba română nici in ruptul capului!

Lasă un răspuns la Maciuca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top