protest budpestaLa mitingul de la Budapesta împotriva politicii de apropiere față de Rusia, promovata de premierul ungar Viktor Orban, au participat peste 5 mii de persoane. Oamenii critica politica lui Orban în domeniul economiei. Este alarmant să vedem cum Ungaria este pusă în pozitie de dependență față de Rusia„, a declarat unul dintre protestatari, făcând aluzie la împrumutul rusesc de 10 miliarde de euro pentru finalizarea Centralei Nucleare Paks, scrie Deutsche Welle.

Multi manifestanți și-au exprimat temerea în legatura cu creșterea autoritarismului în țară. În toate aspectele vieții noastre ne temem de o revenire a centralizarii, similare cu cea care a fost sub regimul comunist„, a spus un alt demonstrant.

La Budapesta, protestele au devenit regulate în ultimele două luni. Organizatorii, reprezentanții noii inițiative civiceAcum NOI” (MostMi!), promit repetarea demonstrației pe 1 februarie, cu o zi înainte de așteptata vizita în Ungaria a cancelarului german Angela Merkel.

paksLa sfarsitul anului trecut, Viktor Orban, a declarat o nouă eră a început atunci când Statele Unite au început nu doar sa se amestece in treburile interne, ci chiar sa controleze activ politica internă din Europa Centrală.

În noiembrie, premierul ungar Viktor Orban a vorbit despre presiunile puternice ale SUA din cauza Rusiei. E drept ca, mai târziu, el a spus că nu vrea ca țara sa să aibă din nou frontieră comună cu Rusia.

În plus, în luna decembrie, guvernul ungar l-a convocat pe atasatul SUA Andre Goodfriend pentru explicații în legatura cu remarcile senatorul american John McCain care spunea Ungaria se culca în pat cu Vladimir Putin„.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top