
Uniunea Europeană se opune invitării necondiţionate a Rusiei să participe din nou la discuţiile liderilor din G7, a declarat joi agenţiei Reuters un oficial european de rang înalt, ca reacţie la o idee lansată de preşedintele american Donald Trump.
Liderii celor mai avansate şapte ţări industrializate din lume se vor reuni la sfârşitul săptămânii la Biarritz, în sudul Franţei.
Formatul a fost G8 până în 2014, când Rusia a fost exclusă din cauza anexării Crimeii, teritoriu ucrainean, şi a susţinerii rebelilor pro-ruşi din estul Ucrainei.
Sub rezerva anonimatului, sursa Reuters a precizat că motivele excluderii Rusiei „rămân valabile” şi orice ofertă de revenire necondiţionată ar fi „contraproductivă” şi „un semn de slăbiciune”.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Ma adunatura de p…. voi nu stiti ca Uniunea Europeana este arma politica a organizatiei criminale de agresiuni ilegale si mafiota care se numeste NATO? Pai ce, …credeti ca Putin are nevoie sa se intalneasca cu satanistii de peste ocean si cu slugile lor umile din Europa?
Ma adunatura de pr…. Rusia este uriasa bogata si puternica si mai are si ca aliat pe China, si impreuna pot sa deie muie la toata planeta, si ar da daca ar fi si ele niste rahatlicuri americane, dar ele NU SUNT nici rahate si nici americane ci sunt FORTZA care va distruge Satanismul
Singurul lucru la care sunteti lideri in Europa este foametea si ruptul in cur… 🙂
Atat timp cat Pitikul Nebun putin este in viata G8 nu va mai exista !
Da de ce ma nebunule ? Nu cumva crezi ca monopolul porciei si al nebuniei fasciste este strict rezervat pentru tarile de tip cocina de porci occidentalo-satanista?
Uite de aia !
Minti ca un porc satanisti !
SUA si Franta au hotarat ca Rusia sa participe la G8 incepand din anul 2020 iar Germania si Anglia au acceptat acest lucru