sanctiuniUniunea Europeană urmează să decidă, săptămâna viitoare, prelungirea sancţiunilor economice şi politice impuse Rusiei pentru implicarea în criza din Ucraina, anunţă surse europene citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

„Uniunea Europeană urmează să stabilească prelungirea cu şase luni a sancţiunilor impuse Rusiei”, a declarat un oficial european, sub protecţia anonimatului.

Ambasadorii statelor UE ar urma să ia această decizie în cursul reuniunii din 9 decembrie, scrie Mediafax.ro.

Secretarul de Stat american, John Kerry, l-a îndemnat miercuri pe preşedintele rus, Vladimir Putin, să ia măsuri pentru stabilizarea situaţiei din Ucraina. „Dacă Moscova vrea relaxarea sancţiunilor, trebuie să acţioneze în consecinţă, trebuie să implementeze Acordul de la Minsk”, a spus Kerry.

Tensiunile dintre Rusia şi NATO s-au amplificat după intervenţia militară rusă în Siria, culminând cu doborârea unui bombardier rus de către Turcia şi cu invitaţia adresată statului Muntenegru de a adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top