masini rusiaUn număr de 24 de companii auto au majorat preţul modelelor lor vândute în Rusia, dupa ce a devenit clar ca rubla nu va reusi sa recupereze deprecierea cu peste 40% înregistrată în acest an, a anunţat publicaţia financiară Kommersant, citând datele agenţiei Autostat.

Luna aceasta, Mercedes-Benz a crescut preţul tuturor modelelor cu procentaje cuprinse între 2,3% şi 10,8%, în timp ce Chevrolet a scumpit anumite modele cu 7,9% – 15,3%. Cea mai semnificativă majorare a fost anunţată de producătorul rus UAZ, de 18-25%.

Alţi producători auto externi au urcat preţurile mai moderat Renault cu 0,4-1,3%, Kia cu 0,4-2,4%, Ford cu 0,6-2,4%. Majorările vin ca urmare a deprecierii record a rublei faţă de dolari, ceea ce a dus la creşterea inflaţiei până la 9,1% în noiembrie.

Preţurile maşinilor importate ar putea creşte cu 30% anul viitor, a avertizat directorul Autostat, Sergei Udalov. Acesta a adăugat: „Oamenii care vor să cumpere o maşină anul viitor ar trebui să efectueze achiziţia în acest moment”.

În perioada ianuarie-noiembrie 2014, conform datelor publicate de Association of European Businesses (AEB), s-au vândut în Rusia 2,22 milioane de vehicule, în scădere cu 11,6% faţă de primele 11 luni din 2013. Pentru acest an, AEB se aşteaptă la un declin al livrărilor de 12%.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top