victor-ianukovici_20100600Președintele fugar al Ucrainei Viktor Ianukovici, a oferit pentru prima dată dupa o perioada lunga de timp un interviu mass-mediei occidentale – BBC. Fostul sef al statului a spus că pentru mortii din Piața Independenței (Maidan) din Kiev sunt de vina „criminali care au decis să preia puterea” și a mulțumit președintelui Vladimir Putin pentru ca l-a ajutat să fuga din Ucraina.

„Am avertizat că nu se vor opri la Maidan. Au mers mai departe. In ultimul an si jumatate a fost război, Ucraina a pierdut Crimeea și Donbasul și mii de vieți omenesti. Tara este in ruina si a târât în ​​conflict intreaga lume…: Europa, Rusia, Statele Unite ale Americii, „- a spus Ianukovici. „Desigur, si eu sunt de vina. Poate ca ceva nu am luat in calcul” – a spus el.

„Nu am dat nici ordine sa traga”

Ianukovici spune ca nu a dat ordinul sa se deschida focul asupra protestatarilor si afirma că „s-a opus categoric vărsarii de sânge”. „Eu cred că nicio putere nu se poate baza pe varsarea sângelui oamenilor. De aceea am făcut tot ce eram in stare ca în Ucraina sa nu existe război” -declara Ianukovici citat de BBC.

Responsabilitatea pentru focurile de arma din centrul Kievului este pe seama „radicalilor” și „criminalilor”, a spus el. „Astăzi, după atâta timp, ucrainenii si-au dat seama că aceste impuscaturi nu au fost in interesul președintelui, ci al radicalilor, aș spune criminalilor care au decis în acest fel să preia puterea” , – a spus Ianukovici.

Întrebat de jurnalistul BBC dacă a dat ordinul de a se trage in multime, Ianukovici a declarat: „Nu am dat niciun ordin, nu este in atributiunile mele în primul rând. În al doilea rând, am spus public că sunt împotriva folosirii forței”.

În plus, fostul șef al statului ucrainean și-a exprimat recunoștința față de președintele Rusiei, care l-a ajutat sa fuga din Ucraina. „Vladimir Putin a luat o decizie in baza informatiilor intelligence ale serviciilor sale. Era dreptul lui si treaba lui. El nu s-a consultat cu mine. Desigur, îi sunt recunoscător pentru ca a dat ordinul pentru protecția mea, m-au scos din tara, mi-au salvat viața”, – a spus el.

Despre Crimeea și Donbas

În interviu a fost atinsa si problema anexarii Crimeei. Ianukovici a numit-o „o tragedie a statului ucrainean” și „fapt care a avut loc”. „Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat, – a spus Ianukovici -Trebuie să căutăm acum modalități de a ieși din această situație”. „Dar astăzi există un război, – a spus el -Cum vom restitui Crimeea, prin razboi?. Un alt razboi?”

„Și poporul, principalul lucru, oameni din Crimeea, in proportie de 90% din populație din Crimeea a votat pentru separarea de Ucraina. Consider că acest lucru este foarte rău. Dar este o consecință a ceea ce s-a intamplat pe Maidan. Acest lucru a fost din cauza mișcării naționaliste radicale, care a speriat populația de Crimeea, care este în mod tradițional pro-rusa”, – a declarat fostul președinte.

Ceea ce se întâmplă acum în Donbas el a numit „genocid al populației din Donbas”. „Dacă Kievul vrea ca Donbasul sa rămana în Ucraina – și eu sunt pentru acest lucru, – este necesar să se negocieze, sa se faca orice pentru a ajunge la un compromis, sa se negocieze și sa înceapa să realizeze acordul de la Minsk. Meritul Rusiei esta ca a avut loc un acord la Minsk „, – a mai spus, de asemenea, Ianukovici.

Ianukovici a mai spus ca din cauza amenințărilor la adresa vieții este nevoit sa fie însoțit constant de paza de corp.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to VIDEO BBC. Ianukovici dă vina pe „criminali” şi „radicali” pentru morţii din EuroMaidan

  1. Catun spune:

    Si intre timp, in pauza dintre sticle, a aparut mahmur Ianukovici pe sticla: votca Ianukovicioaia.

    Momentan nu are nevoie de garda de corp pentru ca nu mai are ce turna in pahar. Putin a mai facut o mutare de sah si i-a sistat bautura ca sa poata da un interviu.

    Avem cea mai buna demonstratie ca alcoolul provoaca si amnezie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top