Rusia marchează marți fără strălucire cei 100 de ani de la revoluția bolșevică din octombrie, seism politic major al secolului al XX-lea, Kremlinul temându-se de glorificarea schimbării regimului prin forță, comentează AFP, potrivit agerpres.ro.

Dacă aniversarea revoluției era celebrată cu mare pompă în perioada sovietică, cu o mare defilare în Piața Roșie în fiecare 7 noiembrie, în prezent în programul oficial sunt prevăzute expoziții foarte modeste și colocvii la nivel de specialiști.

O defilare a avut totuși loc marți în Piața Roșie, dar a fost doar o reconstituire în uniforme de epocă a paradei din 1941 în cursul bătăliei pentru Moscova, în plin al Doilea Război Mondial, când soldații au plecat din Piața Roșie direct pe front.

Iar rarele manifestări dedicate marelui public reprezintă pentru autorități ocazia de a pune accentul pe importanța unității naționale și a reconcilierii, evitând să evoce subiectele sensibile.

Președintele Vladimir Putin va trata această dată ca pe oricare altă zi de lucru, a indicat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov.

Partidul Comunist, care rămâne (pur formal) cel mai mare partid de opoziție în parlamentul rus, a programat o adunare în apropierea unei statui a lui Karl Marx, nu departe de Kremlin. Acest eveniment nu ar urma să reunească mai mult de 5.000 de participanți.

Mișcarea stângii naționaliste „O altă Rusie”, condusă de scriitorul Eduard Limonov, a prevăzut de asemenea o manifestație la Moscova, autorizată de municipalitate. Circa 20 dintre susținătorii săi au fost arestați luni la Sankt-Petersburg.

Foarte puține ziare rusești au ales marți să deschidă prima pagină cu informații despre aniversarea revoluției, mulțumindu-se să amintească de eveniment sau publicând comentarii ale istoricilor. „Marea sărbătoare sau marea tragedie?”, scrie pe prima pagină tabloidul popular Komsomolskaia Pravda.

Vladimir Putin a evitat cu grijă până în prezent cea mai mare parte a evenimentelor organizate pentru centenar, inclusiv un spectacol de sunet și lumină în 3D, proiectat în weekend pe fațada Palatului de Iarnă în orașul său natal, Sankt-Petersburg.

Unul dintre singurele evenimente legate de ceremoniile la care Putin a participat a fost inaugurarea unei noi biserici la Moscova, pe care el calificat-o „profund simbolică”, întrucât sosirea la putere a comuniștilor în 1917 a dus la persecutarea clerului și a credincioșilor.

La sfârșitul lunii octombrie, Putin a mai inaugurat un monument, în semn de omagiu pentru victimele represiunilor politice, asigurând astfel că vrea „să tragă o linie” peste divizările din trecut.

Revoluția este o „parte integrantă și complexă a istoriei noastre”, care trebuie „să fie tratată obiectiv și cu respect”, a declarat în noiembrie Putin, care s-a străduit, de la sosirea sa la putere, să reconcilieze societatea și memoria națională.

Nu se pune problema pentru el să tranșeze între Rusia țaristă, căreia îi laudă stabilitatea și valorile tradiționale, și Rusia sovietică, al cărei produs pur este el, notează AFP.

Comitetul creat pentru centenarul revoluției din octombrie reflectă prudența lui Vladimir Putin în domeniu. Din el fac parte personalități independente și critici ai puterii, miniștri și responsabili ai Bisericii Ortodoxe, dar niciun membru al Partidului Comunist actual sau monarhiști.

Pentru Kremlin, manifestările dedicate Revoluției trebuie să servească „la tragerea de învățăminte” din trecut. Și aceste „învățăminte” sunt clare: respingerea oricărei veleități de contestare a puterii în stradă, mai ales cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale din martie 2018 la care nimeni nu se îndoiește că Putin se va prezenta pentru un al patrulea mandat.

Cea mai mică formă de contestare este imediat diabolizată de putere, care vede în orice protest social sau politic opera unor forțe „antipatriotice” mai mult sau mai puțin legate de străinătate.

De altfel, poliția rusă a arestat în weekend sute de manifestanți anti-Putin, care au ieșit în stradă la apelul unui opozant radical aflat în exil, precum și zeci de membri ai unor grupuri naționaliste.

Pentru cea mai mare parte a rușilor, centenarul Revoluției ar urma să treacă aproape neobservat. Potrivit unui studiu comandat de Partidul Comunist, 58% din populație nu este nici măcar la curent cu aniversarea.

„Țara care își extrăgea altădată însăși existența din revoluția din octombrie observă acum centenarul său printr-o tăcere asurzitoare”, a rezumat istoricul Ivan Kurilla în ziarul Vedomosti.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to VIDEO. Ceremonii modeste cu ocazia centenarului revoluției din octombrie 1917

  1. mocanu dan spune:

    BAI TARANE !!! BESTIA DE CEAUSESCU IMBRATISASE IDEOLOGIA BESTIEI DIN CHINA NUMITA MAO…AL CU REVOLUTIA PERPETUA SAU ASA ZISA CULTURALA…DACA POPORUL ..SECURISTI SI NESECURISTI,COMUNISTI SI NECOMUNISTI NU-L MIERLEA ROMANIA ERA SORA COREEIEI DE NORD…AVEAM DOI DEMENTI PE PLANETA…A AM UITAT DE TOVARASUL ENVER KONJA(ALBANIA)….ALTA BESTIE MAOISTA….SA FI ASCULTAT RADIO TIRANA INAINTE DE 89 SI SA VEZI INJURII SI MASCARI LA ADRESA URSS-ULUI …RADIO EUROPA LIBERA SI VOCEA AMERICII ERAU MICI COPILASI.

  2. Bucuresti ora exactă! spune:

    Pentru „Tăranu Ion”.Parca si tu ai zis ca esti roman!Romanii nu sunt prosti si nici retrograzi!Esti tu nebun de balamuc,care aperi nedreptatea si criminalii!Daca spui:lenin,stalin,ceausescu=moartea cu coasa,cancerul si buba neagra pentru oameni!

Lasă un răspuns la mocanu dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top