soiuzCel mai scump cosmodrom din istoria lumii a reusit sa lanseze în dimineața de joi, la a doua tentativă, racheta purtătoare „Soiuz-2.1A” cu trei sateliți. Racheta și-a luat startul de pe cosmodromul Vostocinîi la ora 05:01, ora Moscovei, potrivit TASS și „Interfax”.

Peste 10 minute, la 05:11, Roskosmos a anuntat că sateliții au ajuns pe orbita intermediară. La 5:15, agentia spatiala rusa a raportat că lansarea a avut succes.

Două ore mai târziu, „Interfax” a scris ca satelitii „Lomonosov”, „Aist-2D” și SamSat-218  au fost lansati cu ajutorul rachetei purtătoare „Soiuz-2.1A” si au ajuns pe orbita stabilita.

„Roskosmos” a publicat video lansarii primei rachete de pe cosmodromul Vostocinîi.

Ieri dimineata, startul rachetei a fost anulat cu un minut înainte de lansare. Ca si prima data, cea de-a doua incercare de lansare a rachetei a fost urmărită personal de  președintele Vladimir Putin, care miercuri a participat la ședința comisiei privind stabilirea cauzelor primului eșec.

Vostocinîi este noul cosmodrom al Rusiei, construit in regiunea Amur, din Orientul Indeparatat rusesc. În timp, acesta ar trebui să înlocuiasca Baikonur, pe care Rusia îl închiriază de la Kazahstan. Pana atunci, insa, Rusia trebuie sa finalizeze lucrarile la Vostocinîi și să investească alte sute de miliarde de ruble. Noua facilitate spatiala ar trebui sa fie complet operationala in anul 2023, cand Rusia planifica lansarea unei nave spațiale cu echipaj uman.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to VIDEO. După un prim eșec, Vostocinîi a reușit să lanseze în premieră o rachetă Soiuz

  1. rsumy spune:

    Ciudat film…

    1. Înainte de lansare sunt nori pe cer. Imediat după – norii dispar subit.
    2. Cine a filmat racheta în spațiul cosmic???
    🙂

  2. yehudy spune:

    draga ivan, unde esti? nu ti se mai simte putoare de opinca, asa ca este foarte bine 🙂

  3. bogdan spune:

    Si cine spunea ca rahatul rusesc nu zboara ! Ba poate polua si spatiul !

  4. larisamarian spune:

    totul pare atit de real incit imi vine sa cred ca chiar e dar prea pare a joc pe calculator poate o alta macheta ca si tancul armata , ori avionul ala ce-l tinea in mina mos rogojina

    • Catun spune:

      Cine stie despre cat adevar si cata minciuna este in „filmarea” aceasta. Intelept este sa te indoiesti de tot ce vine din partea lui Puin,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top