Washingtonul a catalogat miercuri drept „nepotrivită” vizita președintelui rus Vladimir Putin în Abhazia, regiune separatistă georgiană, a cărei independență a fost recunoscută de Moscova după razboiul ruso-georgian de 5 zile, de la începutul lunii august 2008, relatează AFP.

„SUA îndeamnă Rusia să-și retragă forțele pe pozițiile de dinainte de război” și să „revină asupra recunoașterii regiunilor georgiene Abhazia și Osetia de Sud”, declară Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat, citat de agerpres.ro.

Rusia menține în prezent mii de soldați în aceste două regiuni separatiste, considerate de Tbilisi ca fiind teritorii aflate sub ocupație.

În timpul vizitei sale, Putin a declarat că Rusia va continua să „garanteze cu fermitate securitatea și autodeterminarea Abhaziei, a independenței sale”, adăugând că „este sigur că acest lucru se va întâmpla și în viitor”. Tbilisi a denunțat deja marți această vizită, ce intervine în „continuarea politicii deliberate a Moscovei față de Georgia”, în opinia sa.

„SUA consideră vizita președintelui Putin în Abhazia, teritoriu georgian ocupat de Rusia, ca nepotrivită și în contradicție cu principiile ce guvernează discuțiile internaționale de la Geneva, la care Rusia participă”, potrivit comunicatului Departamentului de Stat.

Diplomația americană își reiterează „sprijinul său total” față de respectarea „suveranității și integrității teritoriale ale Georgiei”.

Relațiile între Washington și Moscova sunt la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului rece, în urma acuzațiilor privind presupusa ingerință a Rusiei în alegerile prezidențiale americane de anul trecut și a rolului Rusiei în situația din Ucraina și din Georgia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Washington: „Vizita lui Putin în Abhazia a fost nepotrivită”

  1. bogdan spune:

    Nu ai ce vorbi cu Godacii ! Ei traiesc intr-o lume paralela cu realitatea – o lume doar a lor ! Noi suntem in sec 21 iar ei cel mult in sec 12 ! Este normal ca nu sunt punti de legatura…ei doar mai au nevoie de 9 secole sa inteleaga secolul nostru !

Lasă un răspuns la bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top