Președintele american Donald Trump ar fi dictat fiului său Donald Trump Jr. povestea pe care acesta a expus-o în luna iulie în mod public despre întâlnirea sa cu o avocată rusă în 2016, în plină campanie electorală, a dezvăluit luni publicația Washington Post, citată de AFP.

La mijlocul lunii iulie, fiul cel mare al președintelui american a recunoscut că s-a întâlnit anul trecut cu avocata rusă Natalia Veselnițkaia, care i-a fost prezentată drept emisar al guvernului rus aflat în posesia unor informații potențial compromițătoare la adresa lui Hillary Clinton, contracandidata democrată a tatălui său în alegeri.

Această întâlnire a avut loc în biroul său, el fiind însoțit de ginerele actualului președinte american, Jared Kushner, și de directorul de campanie al acestuia, Paul Manafort.

Dar „a devenit foarte repede evident că ea nu are nicio informație interesantă” și că obiectivul său real este de a discuta despre adoptarea copiilor ruși de către cuplurile americane, ca parte a unui program suspendat de președintele rus Vladimir Putin, a declarat fiul cel mare al lui Donald Trump.

Washington Post susține că președintele însuși a dictat această declarație fiului său. El ar fi făcut aceasta în timp ce se afla la bordul Air Force One, când revenea de la summitul G20, ce s-a desfășurat în zilele de 7 și 8 iulie la Hamburg, în Germania.

Citând persoane având legătură cu acest caz, Washington Post afirmă că echipa de juriști a președintelui a dorit să prezinte această întâlnire drept o capcană întinsă de democrați împotriva lui Trump Jr. și a președintelui însuși, care în acel moment era candidat la președinție.

Potrivit ziarului citat, consilieri ai președintelui se tem acum că implicarea directă a lui Donald Trump în declarația fiului său îl poate pune într-o situație juridică periculoasă.

„A fost … inutil”, a declarat pentru Washington Post, sub rezerva anonimatului, un consilier al lui Donald Trump.

„El nu crede că este periculos în plan juridic, el o vede ca pe o problemă politică pe care trebuie să o rezolve singur”, a declarat aceeași sursă.

Unul din avocații lui Trump, Jay Sekulow, a reacționat imediat la acest articol, spunând că „pe lângă faptul că sunt fără consecințe, aceste afirmații sunt inexacte și irelevante”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to WP: Președintele SUA ar fi dictat fiului său declarația care dezvăluia întâlnirea cu avocata Kremlinului

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Trolii s-au cam plictisit de mult iubitul lor Trump. Cumsa le facem activitatea mai atractiva?

  2. bogdan spune:

    Blondul cam incurca borcanele !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top