Președintele Donald Trump este atât de predispus la exagerare retorică, ca de multe ori își face sie mai rău, chiar și atunci când are dreptate. Așa s-a întâmplat și când a mustrat Germania pentru ca sprijina construirea noii conducte de gaze din Rusia, scrie Wall Street Journal.

„Trebuie să spun că este foarte trist atunci când Germania semneaza acordurile mari de petrol și gaze cu Rusia în momentul în care, se pare, ea trebuie apărată împotriva aceleiași Rusia. Și Germania plătește miliarde de dolari anual Moscovei” – a declarat Trump, in timpul micului dejun cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Iar fostul cancelar german este președintele companiei care gestionează conducta și livrează gaze din Rusia. Deci, spuneți-mi, este asta ceva potrivit? Pentru că eu cred că acest lucru este rău pentru NATO. Și asta nu ar trebui să se întâmple. Și cred că trebuie să vorbim cu Germania despre acest lucru”, a adăugat președintele american.

În ciuda faptului că, după aceste cuvinte, el a ”sărit calul”, spunând că Germania este „complet sub controlul Rusiei,“ Trump a definit destul de precis rolul Berlinului în proiectul „Nord Stream-2“.

Conducta va lega Rusia și Germania prin Marea Baltică, dubland capacitatea sistemului de transport al gazelor existente pe acest coridor și ocolind sistemul de transport al gazelor din Ucraina și toată Europa Centrală.

Kremlinul speră să consolideze dependența Germaniei și a Europei de Vest de gazul rusesc, privând în același timp Kievul și alte capitale ”rebele” de veniturie din tranzit, pentru care Rusia trebuie acum să plătească. De asemenea, Moscova va putea să blocheze aprovizionarea cu gaze a țărilor pe care le consideră încă sateliții sai, atunci când va dori acest lucru.

Este jenant faptul că Germania pare să fie fericită să-l ajute pe Vladimir Putin să pună în aplicare acest plan. De obicei, ostaticii sunt capturați. Dar fostul cancelar german Gerhard Schroeder, menționat de Trump, își folosește în mod voluntar aptitudinle sale de lobbyis la Berlin, promovând proiectul și încasând în același timp beneficii financiare. La urma urmei, el prezidează consorțiul care gestionează Nord Stream-2 și, de asemenea, se află în consiliul de administrație al gigantului energetic rusesc Rosneft.

Cancelarul Angela Merkel a recunoscut recent că proiectul gazoductului rusesc este mai degraba politic decât economic. În acest caz, de ce ea crede în continuare că punerea în aplicare a Nord Stream-2 ar trebui continuată?

Trump este deseori criticat pentru antipatia sa față de NATO. Dar el nu este singurul care subminează alianța. Cu toate acestea, avertismentele sale cu privire la dimensiunea strategică a „Nord Stream-2” ar fi mai convingătoare dacă el însuși nu ar minimiza amenințările care vin de la Vladimir Putin.

Prudenta (dacă nu chiar ostilitatea) lui Trump față de aliați poate avea efecte nocive. O modalitate de a opri construcția „conductei” rusești este ca Uniunea Europeană sa extinda reglementarea pieței energetice comunitaer la „Nord Stream-2”. Cu toate acestea, eforturile împotriva Nord Stream ale Bruxellesului și protestul lui Trump vor cântari mai puțin dacă liderii europeni nu au încredere în Trump și în loialitatea sa față de NATO și comerț.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top