Zeci de cetățeni din Republica Moldova luptă în estul Ucrainei și în Siria ca mercenari, potrivit unor informații prezentate miercuri, în cadrul Comisiei parlamentare pentru securitate de la Chișinău. Audierile au avut loc în contextul mai multor scandaluri din ultimul timp legate de spionaj și reținerea unor persoane acuzate că ar fi fost racolate să lupte ca mercenari, informează Radio Chișinău.

Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova a audiat mai multe rapoarte privind instrumentarea cazurilor de trădare de Patrie, uzurpare a puterii de stat și mercenariat. Au fost audiați reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și ai Ministerului Afacerilor Interne, potrivit Agerpres.ro.

În prezent, zeci de persoane sunt racolate să lupte ca mercenari în estul Ucrainei și în Siria, a declarat ministrul-adjunct al afacerilor interne, Oleg Babin. ‘În baza dosarelor instrumentate de Procuratura Generală sunt identificate mai multe persoane care la momentul actual nu se află în Republica Moldova. Odată cu localizarea acestor persoane ele vor fi predate Procuraturii Generale pentru efectuarea urmăririi penale, dar avem și cazuri de condamnare. Persoanele care sunt identificate de noi și de SIS se află în zonele de est ale Ucrainei și în Siria’, a spus Oleg Babin.

La rândul său, directorul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, a menționat că salariul unui mercenar din Republica Moldova variază între o mie și trei mii de euro pe lună. Unii sunt motivați financiar, iar alții ideologic, susținând separatismul.

În ultimul an, instituțiile de drept au reținut mai multe persoane acuzate că ar fi fost racolate ca mercenari în regiunea de est a Ucrainei.

În prezent, sunt documentate aproximativ 100 de cazuri de trădare de Patrie, uzurpare a puterii de stat și mercenariat. Aproximativ 70 de cazuri țin de mercenariat, a precizat după audieri președintele Comisiei, Roman Boțan.

‘De obicei, sunt cetățeni care lucrează peste hotare, de obicei în Rusia și provin din familii social defavorizate. Motivația financiară este cea care îi determină pe majoritatea să facă acest pas, prea puțini din motivație ideologică. Racolarea se petrece în mod diferit: cineva se duce în mod direct, cineva este întrebat dacă vrea să meargă în această direcție să facă bani’, a spus Roman Boțan.

În cadrul ședinței a fost discutată și problema prezenței la Chișinău a fostului lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, cercetat penal în stânga Nistrului pentru delapidări din fonduri publice. Însă autoritățile au refuzat să dea detalii, spunând că ar fi vorba de informații clasificate.

În Republica Moldova au existat mai multe scandaluri legate de spionaj, inclusiv privind expulzarea a cinci diplomați ruși și reținerea unui fost deputat acuzat că ar fi livrat informații secrete unor agenți ruși. Presa a scris că unul dintre motivele expulzării celor cinci diplomați ruși l-a constituit și racolarea de cetățeni moldoveni pentru a lupta în estul Ucrainei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

7 Responses to Zeci de cetățeni ai Republicii Moldova luptă ca mercenari în estul Ucrainei și Siria

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Acesti teroristi ar fi bine sa nu se mai intoarca in Moldova. Terorismul starneste tot felul de apucaturi care devin o pacoste prea mare pentru o natiune pasnica precum romanii.

  2. bogdan spune:

    Godacii sunt peste tot

  3. Clau spune:

    Godacus Porcila, rusii nu au teritorii sub ocupatie straina. Verifica si apoi guitza. Ma astept ca din clipa in clipa sa apari ca nandilaul sa-ti dai dreptate…asa e cand nici tu nu esti sigur de idioteniile pe care le debitezi, ai nevoie de incurajare si cum pe tine nimeni nu te vrea…te lauzi singur. Oricum, la duhoarea de lume rusa pe care o imprastiati nici nu e de mirare ca lumea va vrea departe (departe in plan orizontal si minim 2m in jos in plan vertical…)

    • hocus pocus spune:

      Mai Hau Hau, esti doar un avorton dintr-o familie de avortoni. Cand medicul te-a scos cu forcepsul, te-a prins prea tare de cap strivindu-ti creierul, asa explicandu-se Prostia ta congenitala.

      • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

        E valabil si pentru tine, harcea porcea, ramai in Rusia ca acolo te simti tu cel mai bine.

        • hocus pocus spune:

          Tu, taranule slugoi, mai bine te-ai cara la „origini”, ca sa ne scutesti de impotentza ta intelectuala, si poate si de alte feluri.

          • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

            Oare ce te-a deranjat asa de tare din ce-am zis?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top