Circa 20.000 de manifestanţi au cerut duminică, la Moscova, eliberarea opozanţilor arestaţi la protestele precedente din seria declanşată în iulie, relatează DPA.

Valul de manifestaţii a fost provocat de interzicerea participării mai multor candidaţi ai opoziţiei la alegerile locale. Ulterior, protestele – alimentate de violenţele poliţiei împotriva demonstranţilor – s-au extins în mai multe oraşe din Rusia.

Circa 2000 de manifestanţi au fost reţinuţi după demonstraţii neautorizate. Înregistrări video difuzate pe internet arată cum poliţiştii lovesc cu bastoanele protestatarii.

Duminică, pe străzile capitalei ruse au răsunat sloganuri cum ar fi „Libertate pentru deţinuţii politici” şi „Daţi-le drumul”. Manifestaţia a fost autorizată pe o singură stradă, uşor de izolat, în apropierea inelului din jurul centrului Moscovei.

Alexei Navalnîi, unul din cei mai cunoscuţi lideri ai opoziţiei, a acuzat autorităţile că nu au permis accesul protestatarilor în zona delimitată. El a declarat presei că la manifestaţie s-a văzut „doar vârful unui aisberg”. El a participat la mişcarea de stradă pentru prima oară după ce a fost eliberat din închisoare luna trecută, după 30 de zile de detenţie pentru organizarea repetată a unor proteste neautorizate.

Poliţia din Moscova a comunicat că s-a permis participarea a doar 20.000 de persoane.

Organizatorul manifestaţiei, Partidul Libertarian, s-a aflat în fruntea cererilor de eliberare a celor arestaţi începând din vară. „Putem obţine nu doar eliberarea lui Pavel Ustinov, ci a tuturor celor arestaţi odată cu el”, a susţinut formaţiunea politică pe pagina sa de Facebook.

Ustinov, un actor în vârstă de 23 de ani, era puţin cunoscut înainte ca forţele de ordine să îl acuze de ultraj cu ocazia unui protest recent la Moscova. El a negat participarea, iar o înregistrare video a incidentului pare să îi susţină declaraţiile; în favoarea sa s-au pronunţat mai multe celebrităţi.

Se aştepta ca manifestaţia de duminică să fie cea mai amplă după cele din jurul datei alegerilor municipale de la Moscova, de luna aceasta, la care candidaturile mai multor politicieni din opoziţie au fost respinse din motive tehnice, cum ar fi autenticitatea unor semnături de susţinere.

Partidul Rusia Unită, susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, a pierdut circa o treime din locurile în consiliul municipal al capitalei, însă a rămas pe primul loc.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to Zeci de mii de moscoviţi au cerut în stradă eliberarea deţinuţilor politici

  1. Ioan Savu spune:

    Zeci de mii pentru un oras de 15 milioane este egal cu un foarte mic ZERO
    Tradatoriii de tara nu trebuie eliberati chiar daca sunt considerati „politici” ! ci r trebui sa fie impuscati de un pluton de executie.

    • Clau spune:

      zeci de mii…tine minte, zeci de mii… revolutiile au pornit si de la cateva sute! D’aia tremura shoriciul pe putinkatrop si sleahta lui de paraziti cu care capuseaza Rusia!

  2. bogdan spune:

    Lemea de kkat rusa…specie retardata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top