Acţiunile Rusiei în Crimeea dovedesc că la Moscova nu s-a schimbat nimic de pe vremea imperiului rus, a declarat marţi Olena Zerkal, adjunctă a ministrului de externe al Ucrainei, la Curtea Permanentă de Arbitraj (CPA) de la Haga, citată de AFP.

„Abordarea Rusiei se bazează pe naraţiunea imperială istorică pe care o predică conducerea. În versiunea realităţii prezentată ieri de Rusia, nu s-a schimbat nimic de pe vremea imperiului rus”, a susţinut Zerkal în faţa celei mai vechi instanţe de arbitraj din lume. „Asta explică de ce Rusia crede că este singura care poate stabili regulile, ceea ce nu este adevărat”, a arătat ea.

CPA judecă săptămâna aceasta procesul procesul intentat Rusiei de Ucraina în 2016. Kievul acuză Moscova de îngreunarea intenţionată a accesului în Marea Azov, unde navighează vase din ambele ţări. Din 2014, când a ocupat peninsula Crimeea, Rusia controlează Strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Azov de Marea Neagră.

Moscova a contestat luni, în prima zi a audierilor, competenţa CPA, susţinând că această instanţă nu poate stabili cărui stat îi revine suveranitatea asupra Crimeii.

Reprezentanta Kievului a apreciat marţi că atitudinea părţii ruse dovedeşte „o lipsă totală de respect” faţă de legislaţia internaţională a mării. „Rusia a construit un pod ilegal peste o strâmtoare internaţională”, îngreunând astfel navigaţia tuturor navelor către şi din porturile ucrainene; Rusia fură Ucrainei resursele energetice din zonele maritime şi nu permite accesul pescarilor ucraineni în apele în care au pescuit dintotdeauna, a acuzat ea.

În 2018 paza de coastă rusă a confiscat nave militare ucrainene care încercau să intre în Marea Azov şi a arestat 24 de marinari ucraineni, care sunt încă prizonieri; incidentul s-a soldat şi cu trei răniţi, reaminteşte AFP.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Zerkal: La Moscova nu s-a schimbat nimic de pe vremea imperiului rus

  1. Basarabia e Romania spune:

    Dati tezaurul inapoi rusnaci imperialisti!

  2. bogdan spune:

    Spurcata si inapoiata specie ! Astia ar trebui tinuti in custi individuale intreaga specie ! Iar Pitikul Nebun plimbat cu lant de gat sa-l scuipe multimea…

    • Mircea spune:

      „Spurcata si inapoiata specie”, dar PSD-istii, UDMR-istii si securistii pe care rusii i-au adus la putere in decembrie 1989 ce fel de specie sunt?

Lasă un răspuns la Basarabia e Romania Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top